Un asistent social din Statele Unite susţine cursuri de pregătire despre Narcan, un antidot ce permite resuscitarea victimelor supradozelor de opioide provocate în special de fentanil, un drog de până la 50 de ori mai puternic decât heroina.
Acest spray nazal, autorizat din 2015 în Statele Unite, a devenit o armă indispensabilă împotriva crizelor de supradoză care afectează întreaga ţară.
Obiectivul este acela de a-l face disponibil pe scară largă, pentru a putea fi administrat în orice moment, în acelaşi fel în care au fost introduse peste tot extinctoare împotriva incendiilor şi defibrilatoare împotriva stopurilor cardiace.
O supradoză de opioide înseamnă „să aveţi respiraţia atât de încetinită, încât veţi sfârşi prin a nu mai respira deloc”, a explicat la începutul lunii martie Johnny Bailey în faţa unui public foarte atent, reunit la Washington, scrie AFP, preluat de Agerpres.
Narcanul „vă face să vă întoarceţi din…