„Blestemul“ care urmărește echipa Rapidului în era Șucu e pe cale să se prelungească și în mandatul lui Costel Gâlcă (54 de ani).
Când giuleștenii au disputat deja șase meciuri în play-off, bilanțul e extrem de slab: o singură victorie, un egal și patru înfrângeri. Iar drama e cu atât mai mare cu cât Rapid a abordat play-off-ul la doar 2 puncte de liderul Universitatea Craiova!
Astăzi, cele două rivale sunt despărțite de… 13 puncte. Ceea ce spune totul despre prăbușirea Rapidului.
Ioan Becali, întrebat direct despre schimbarea lui Gâlcă, la Rapid, cu Pancu
Având în vedere că giuleștenii, nu că au ieșit din lupta pentru titlu, dar vor rata, foarte probabil, și cupele europene, e clar că zilele lui Gâlcă pe bancă sunt numărate. În dialog cu Fanatik, Ioan Becali a confirmat această situație printre rânduri.
„Pe Costel, din reacțiile lui, nu îl văd un băiat fericit. A fost pe primul loc. A intrat în play-off și pierde tot….

