Când se vorbește despre antrenorii români din străinătate, în prim-plan sunt, de obicei, Cristi Chivu (Inter), Răzvan Lucescu (Al-Sadd Doha) și Cosmin Olăroiu (Al-Jazira), având în vedere nivelul și CV-ul lor.
Avem însă și tehnicieni români mai puțin mediatizați, dar care au reușit să-și facă un nume în fotbalul asiatic mai ales. Aici, îl regăsim pe Daniel Isăilă (54 de ani). Acesta s-a „rupt“ de fotbalul intern, în 2018, când a renunțat la postul de selecționer al naționalei U21. La vremea respectivă, Isăilă a fost înlocuit cu Mirel Rădoi. Iar acesta avea să ducă România U21 până în semifinalele Campionatului European din 2019.
Daniel Isăilă, ghinion teribil: trei meciuri din patru, pierdute în ultimele minute!
După ce a „evadat“ din țară, Isăilă a lucrat în Arabia Saudită și în Emirate. Și a reușit să devină un antrenor important pentru istoria recentă a clubului Bani Yas. Dovadă și faptul că are deja trei…

