Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, și-a anunţat marţi – printr-o postare pe Facebok – demisia din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PNL Bucureşti. El și-a motivat decizia prin lipsa de timp pentru funcția de edil.
„Mi-am depus astăzi demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Bucureşti. Unicul motiv pentru care am luat această decizie este timpul. În acest context, Sectorul 6 are mult mai mare nevoie de mine, iar eu am nevoie de timp pentru a mă ocupa de numeroasele proiecte pe care le-am început. Unele sunt deja finalizate, aşa cum ştiţi, iar altele sunt în derulare. Pentru a le vedea devenite realitate este nevoie ca tot timpul şi energia mea să le dedic oamenilor din Sectorul 6″, a scris Ciucu, pe pagina sa de Facebook.
El le-a urat succes colegilor din PNL Bucureşti și celor din Consiliul General, precizând că toate proiectele din Sectorul 6 pot fi duse la îndeplinire cu dedicare și seriozitate.
„De astăzi…