erce2

administrator

„aș fi inconștient dacă nu aș fi îngrijorat”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat în cadrul conferinței de la Mehedinți că a decis să-i cheme în…

Gigi Becali, donație de două milioane de euro la Catedrală. Unde au ajuns banii? Patriarhia a invocat legea

Patronul FCSB a confirmat că a oferit două milioane de euro, iar reacția Patriarhiei nu s-a lăsat așteptată. Instituția a…

Operaţiuni ale aviaţiei militare poloneze – Două aeroporturi au fost închise

Aeroporturile din oraşele poloneze Radom şi Lublin au fost închise din cauza unor operaţiuni ale aviaţiei militare, a informat miercuri…

„Mai bine îi lași să se lupte”

Întâlnirea dintre Donald Trump și Xi Jinping s-a încheiat, iar la masa discuțiilor au fost abordate toate subiectele importante care…

„SMR-urile, o prioritate pentru România”

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că România se află în faza finală a negocierilor cu Statele Unite pentru un…

Nota primită de Cristi Chivu, după ce Inter a învins-o fără drept de apel pe Fiorentina

După o primă repriză echilibrată, fără prea multe ocazii majore de gol, milanezii s-au dezlănțuit în actul secund. Cristi Chivu,…

Rezultate înregistrate miercuri, în etapa a 9-a din Serie A

Echipa Inter Milano, antrenată de românul Cristi Chivu, a întrecut miercuri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia AC Fiorentina,…

Noul mega-oraș apărut la Marea Mediterană. Cum arată New Alamein construit în Egipt cu 183 miliarde de dolari

Egiptul are în plan să rescrie harta turismului mediteranean prin intermediul unui proiect urban fără precedent. New Alamein, mega orașul…