Otto Hindrich a fost titular între buturi, însă Laurențiu Popescu, portarul Universității Craiova, ar putea primi șansa de a apăra în următorul meci, cu Bosnia și Herțegovina.
Cu o zi înaintea partidei cu Polonia, Sorin Cârțu a fost întrebat la VOYO SPORT LIVE dacă l-ar vedea pe goalkeeper-ul oltenilor titular la națională. Fostul antrenor a apreciat experiența acestuia, dar a explicat că alegerea portarului ține de decizia staff-ului tehnic.
„Când eram antrenor, îl puneam pe Lung sau pe Boldici să-mi aleagă portarul”
Cârțu a dezvăluit și cum proceda în perioada în care pregătea echipe: le cerea antrenorilor cu portarii să facă această alegere.
„Nu știu ce să spun. Asta e decizia lor, antrenorii cu portarii, cum îi simt, inspirația lor. Dar este un jucător cu experiență, are meciuri de cupe europene. El a făcut față cu brio. Uită-te la noi, la meciurile noastre și unde suntem. Se poate, dar decizia… Nu știu cine decide la el…


