George Simion a transmis, într-o conferință de presă susținută vineri, 15 mai, la Paris, că, în cazul în care va ajunge președinte, va promova pacea. În contextul războiului din Ucraina, candidatul AUR a mai precizat că „România a contribuit foarte mult și a participa destul de mult la efortul de război timp de trei ani”, iar oamenii sunt obosiți și au dificultăți economice.
„În primul rând, cred că domnul Macron ar trebui să întrebe poporul francez dacă vrea să trimită trupe în Ucraina, dacă vrea să înceapă un război cu Rusia. Nu cred că acest război va duce nicăieri”, a declarat George Simion.
Potrivit candidatului AUR, „pacea este soluția”.
„Deci nu, nu ne vom folosi infrastructura și țara pentru a ne implica într-un război. Nu este părerea mea, este părerea poporului român. Am făcut sondaje, am întrebat oamenii, vedeți în rețelele de socializare, românii vor să stea departe…