Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș a anunțat, vineri, după vizita la Bruxelles a lui Marcel Ciolacu, că România a primit aviz pozitiv pentru cererea de plată numărul II din PNRR. 2,7 miliarde de euro vor ajunge în țară până la finalul lunii, susține acesta.
Cererea de plată numărul II din PNRR a primit aviz pozitiv din partea Comitetului Economic şi Financiar (EFC), acesta fiind ultimul pas necesar pentru plata celor 2,7 miliarde euro, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
„Comitetul Economic şi Financiar (EFC) a dat aviz pozitiv pentru Cererea de plată numărul 2 din PNRR. Era ultimul pas necesar pentru adoptarea deciziei de către Comisia Europeană privind plata celor 2,7 miliarde euro. Astfel, ne aşteptăm ca până la sfârşitul acestei luni banii să ajungă în ţară. Reamintesc faptul că depunerea acestei cereri a fost condiţionată de reglementarea unor aspecte cheie pentru România precum decarbonarea,…

