Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că i-a propus senatorului Titus Corlățean să se alăture echipei sale de conducere. Grindeanu a subliniat că îl leagă de Corlățean o prietenie veche de peste 25 de ani și că își dorește revenirea acestuia în prima linie a partidului.
„Cred că în presă a apărut. Am avut o discuție cu Titus în urmă cu câteva zile, l-am invitat la mine, l-am rugat să avem această discuție. I-am spus că vreau să facă parte din echipa mea și oferta rămâne deschisă și acum. I-am spus că faptul că ne știm de 25 de ani, de la TSD, și am avut foarte multe bătălii electorale și politice împreună ne dă amândurora backgroundul necesar pentru a trece peste anumite supărări. Oferta mea rămâne deschisă și Titus știe acest lucru și îmi doresc după o perioadă pe care o consideră el necesară să redevină activ în conducerea partidului. Eu mi-aș dori acest…

