Chiar dacă lucrarea cea mai dificilă de pe Autostrada Transilvania nu are un constructor desemnat, respectiv lotul care cuprinde tunelul Meseș, Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, cu o valoare record pentru România, de 7,4 miliarde de lei, este posibil ca, în anul 2030, să se circule de la Borș la Târgu Mureș pe toți cei 270 de kilometri. Sectorul Târgu Mureș -Brașov al autostrăzii a fost abandonat, pe moment, de autorități.
Pentru lotul care cuprinde tunelul Meseș (3 km), Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, care are o lungime de 41 km, au depus oferte șapte companii.
„Meseșul se află în procedura de achiziție publică, este o procedură complicată, au fost oferte foarte complicate, iar colegii mei au depus un efort substanțial în a analiza aceste oferte, urmând să desemneze câștigătorul. În momentul de față, știu că încă sunt în analiză, urmând ca în perioada imediat următoare să desemneze acest câștigător….

