Statele Unite ”nu au altă opțiune” decât obținerea controlului asupra Groenlandei, a afirmat vineri seară, în cursul unei vizite pe teritoriul danez, vicepreședintele american James David Vance, acuzând Danemarca și țările europene că nu fac investiții suficiente în apărare și că au permis activități periculoase ale Rusiei și Chinei.
”Acest teritoriu, Groenlanda, contează în mod real pentru securitatea Statelor Unite, este extrem de vulnerabil în acest moment, iar dacă locuitorii Groenlandei vor să fie parteneri cu Statele Unite, iar eu cred că, în final, vor fi parteneri cu Statele Unite, le putem oferi mult mai multă siguranță, le putem oferi mult mai multă protecție și cred că va fi mult mai bine și din punct de vedere economic. Acest lucru trebuie să se întâmple. Iar motivul pentru care trebuie să se întâmple, nu-mi place să spun, este pentru că prietenii noștri din Danemarca nu și-au făcut treaba de a ține în…

