Radu Mazăre a ieșit din penitenciarul Jilava, pe 27 mai, după cinci ani, acesta fiind condamnat pentru retrocedările ilegale din dosarul Polaris. Fostul edil al Constanței a fost eliberat condiționat și, potrivit fratelui său, Mihai, are de gând să se mute cu întreaga familie în Madagascar.
La ieșirea din penitenciarul Jilava, Radu Mazăre a fost întâmpinat de actuala soție, Roxana, care este însărcinată, și fiul său dintr-o căsnicie anterioară. Fostul primar al Constanței a executat cinci ani din cei nouă la care a fost condamnat, fiind eliberat condiționat.
Radu Mazăre nu mai vrea să aibă de-a face cu viața politică și dorește să stea cât mai departe atenția publicului. Fostul edil a declarat că se dedică, în întregime, familiei, și, mai ales, soției sale care va aduce pe lume un băiețel.
Potrivit lui Mihai Mazăre, fratele fostului primar, acesta din urmă locuiește, la acest moment în București nemaidorind să revină în…