După un sezon excelent alături de UTA, în care a reușit 7 goluri și 13 pase decisive în toate competițiile, Alin Roman a primit o ofertă de la un club din China, însă mijlocașul a preferat să își prelungească înțelegerea cu arădenii până în 2028.
Alin Roman: „Am avut ofertă din China, dar am dorit să fiu alături de soția mea”
Într-un interviu pentru PRO TV, Roman a explicat de ce a preferat să rămână la Arad și să nu meargă în China, acolo unde ar fi avut un salariu mult mai bun.
„Sunt la clubul unde mi-am dorit să fiu. M-am simțit foarte bine aici. Antrenorii mi-au dat liniștea de care aveam nevoie. Am o vârstă și îmi doresc în continuare să mă bucur de fotbal. Aici mi-am regăsit bucuria de a juca fotbal și am vrut să continui.
A fost o ofertă din China, dar am ales să continui la UTA având în vedere și situația soției mele, care este însărcinată. Mi-am dorit să fiu alături de ea. Pe primul plan e familia la mine, iar…

