Președintele american Donald Trump a susținut marți, la Adunarea Generală a ONU, discursul său naționalist obișnuit. Acesta a amenințat cu „distrugerea completă” a Iranului dacă va fi necesar și a ignorat apelurile la o mai bună colaborare între state, lansate de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și de alți lideri internaționali, transmite AFP, citat de news.ro.
Contrar acestui izolaţionism american exprimat în Adunarea Generală, secretarul general al ONU Antonio Guterres a îndemnat la o întoarcere la princiiile dreptului internaţional şi a pledat în favoarea unei cooperări între mai marii acestei lumi în domeniul inteligenţei artificale (AI).
Împotmolit în conflictul său cu Teheranul, foarte nepopular în rândul americanilor, Donald Trump a ameninţat Iranul şi a anunţat că are în vedere un acord cu această ţară ”imediat după” alegerile legislative din noiembrie în Statele Unite, care se anunţă dificile pentru…

