Casa Albă a prezentat o versiune nouă paginii sale web dedicată Covid-19, care promovează teoria contestată a unei scurgeri din laborator, prezentată drept „adevărata origine” a virusului, relatează AFP, citat de news.ro.
O imagine a preşedintelui american Donald Trump şi critici la adresa răspunsului la pandemie al administraţiei anterioare a lui Joe Biden apar acum pe această pagină, care conţinea anterior informaţii privind vaccinarea şi testarea.
Site-ul Covid.gov îl vizează, de asemenea, pe fostul arhitect al strategiei Washingtonului împotriva virusului, Dr. Anthony Fauci, pentru că ar apăra „scenariul preferat conform căruia Covid-19 este un virus natural”. În schimb, pagina enumeră cinci argumente în favoarea teoriei scurgerii din laborator, subliniind în special faptul că primele cazuri cunoscute ale bolii au apărut în Wuhan, China, unde se află un institut de virusologie renumit pentru cercetările sale în domeniul…

