Capitalizarea Bursei de la Bucureşti s-a redus cu peste 28 de miliarde de lei în săptămâna care se încheie duminică, marcată de anunţul preşedintelui american Donald Trump privind impunerea unor noi taxe vamale, informează Agerpres.
În intervalul 31 martie – 4 aprilie, capitalizarea BVB (piaţa de acţiuni) a scăzut la 345,508 miliarde de lei, cea mai redusă valoare a acţiunilor din acest an, de la 373,548 în săptămâna anterioară, pe fondul unui număr în creştere de tranzacţii cu acţiuni – 30.526 faţă de 23.588, potrivit datelor consultate de AGERPRES.
Cea mai bună zi de tranzacţionare a fost vineri, 4 aprilie, când rulajul a depăşit 121 milioane de lei, şi cea mai slabă luni, 31 martie – 44,2 milioane de lei.
Cele mai lichide acţiuni, în perioada 28 martie – 4 aprilie, au fost titlurile Banca Transilvania, care au general schimburi de 121,290 milioane de lei, urmate de titlurile Romgaz – 30,005 milioane de lei şi OMV Petrom -…

