Participarea Ungariei la programul american de scutire a vizelor Visa Waiver a fost limitată, marți, pe fondul preocupărilor legate de securitate în ceea ce privește noile pașapoarte. Măsura luată de Statele Unite se aplică în cazul pașapoartelor emise între 2011 și 2020 cetățenilor din România, Slovacia și Ucraina, care au primit cetățenia statului maghiar.
Prin intermediul programului Visa Waiver, cetățenii din 40 de țări participante pot să călătorească pe teritoriul american, în termen de maximum 90 de zile, pentru turism, afaceri sau tranzit, fără a fi necesară obținerea unei vize. Pentru ca acest lucru să fie posibil, călătorii au nevoie doar de un sistem electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA).
Statele Unite au luat, marți, decizia de a reduce valabilitatea ESTA pentru deținătorii de pașapoarte maghiare, de la doi ani, la un an. De asemenea, sistemul electronic de autorizare a călătoriilor va fi valabil doar pentru o…

