Siria negociază cu Israelul pentru a ajunge la un acord de securitate – Cele două state se află în stare de război încă din 1948

Siria negociază cu Israelul pentru a ajunge la un acord de securitate – Cele două state se află în stare de război încă din 1948

Preşedintele interimar sirian Ahmed al-Sharaa a declarat vineri că Siria negociază cu Israelul pentru a ajunge la un acord de securitate care ar permite ca Israelul să părăsească zonele pe care le-a ocupat de la răsturnarea lui Bashar al-Assad în decembrie trecut, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În momentul în care forţele conduse de islamişti au răsturnat regimul fostului preşedinte sirian Bashar al-Assad pe 8 decembrie, Israelul a desfăşurat trupe în zona tampon monitorizată de ONU din Înălţimile Golan, care a separat forţele israeliene şi siriene de la armistiţiul care a urmat războiului arabo-israelian din 1973.

De atunci, Israelul a lansat sute de atacuri aeriene împotriva unor ţinte militare din Siria şi a efectuat incursiuni în sudul Siriei. Noile autorităţi siriene nu au ripostat.

„În prezent, ne aflăm într-o stare de negocieri şi dialog pe tema unui acord de securitate”, a declarat Al-Sharaa într-un interviu acordat canalului de…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *