Foştii guvernatori ai băncilor centrale din Ţările de Jos şi Spania, Klaas Knot şi Pablo Hernandez de Cos, sunt văzuţi ca fiind favoriţi pentru a o înlocui pe Christine Lagarde în fruntea Băncii Centrale Europene (BCE), probabil în cadrul unui acord politic mai amplu, prin care ambii ar urma în final să deţină o poziţie de top, se arată într-o analiză realizată de Reuters.
Miercuri, publicaţia britanică Financial Times (FT) a dezvăluit că Lagarde ar dori să plece de la conducerea BCE înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa, care vor avea loc în luna aprilie 2027, demisie care le va permite preşedintelui francez Emmanuel Macron şi cancelarului german Friedrich Merz să-i găsească un înlocuitor, scrie Agerpres.
Economiştii spun că o plecare anticipată a lui Christine Lagarde, înainte de încheierea mandatului său de opt ani, în octombrie 2027, ar creşte şansele ca liderii europeni să ajungă la un acord privind toate cele trei locuri…

