Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a anunțat, vineri, că va publica o carte despre scurta sa experiență în închisoare, intitulată „Jurnalul unui deținut”, relatează BFMTV.
Însuși Sarkozy a fost cel care a făcut anunțul pe contul său de X.
„În închisoare nu este nimic de văzut și nimic de făcut. Uiți de liniștea care nu există la peniteniarul La Santé. Din păcate, zgomotul este constant acolo. Dar, la fel ca în deșert, viața interioară este întărită în închisoare”, scrie fostul președinte.
În postarea sa, politicianul a transmis că jurnalul este deja disponibil pentru precomandă. Cartea va fi publicată de Éditions Fayard și va ajunge pe rafturile librăriilor pe 10 decembrie.
„Era evident că va exista o exprimare a opiniilor despre ce s-a întâmplat, pentru că toată lumea vrea să știe ce s-a întâmplat”, a explicat un apropiat al fostului președinte pentru BFMTV.
Potrivit acestuia, Sarkozy…


