Sorana Cîrstea a pierdut în fața lui Coco Gauff după o oră și 18 minute de joc. Americanca s-a impus cu 6-4 și 6-3 la seturi, suficient cât să-și asigure prezența în finala de pe zgura Romei.
Reacția lui Coco Gauff după victoria împotriva Soranei Cîrstea de la Roma
Imediat după victoria în fața româncei, Coco Gauff a evidențiat că a fost o săptămână dificilă, dar că a ”supraviețuit” și a reușit să ajungă până în finala turneului WTA 1000.
Sportiva din Statele Unite ale Americii a sugerat că a reușit să găsească soluții bune și în meciurile în care nu a jucat bine.
”A fost o săptămână dificilă. Sunt fericită pentru victorie, să revin în finală. Primele tururi au fost foarte grele, am fost la un pas de eliminare.
În aceste condiții, eu sunt foarte fericită că am ajuns în finală. Toate meciurile au fost grele. Și când nu jucam bine, eu găseam soluții”, a spus Gauff, potrivit Digi Sport.
Americanca o va întâlni pe…

