Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale Simona Bucura-Oprescu a anunţat că procesul de evaluare şi digitizare a dosarelor de pensii este aproape finalizat, astfel încât recalcularea pensiilor se va putea face rapid, datele fiind deja în sistem.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ministerului, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale a făcut o serie de vizite inopinate la Casa Judeţeană de Pensii şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă din judeţul Suceava.
La Casa Județeană de Pensii, ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu pensionarii prezenți în instituție despre noua lege a pensiilor, a observat fluxurile operaționale și condițiile în care angajații instituției își desfășoară activitatea, precum și stadiul digitizării dosarelor de pensionare.
La Inspecția Muncii, ministrul a discutat cu specialiștii pe probleme de securitate și sănătate în muncă și au fost trecute în revistă resursele necesare pentru buna…