Primul jucător care va fi ofertat de Real Madrid după asigurarea titlului este Ferland Mendy (28 de ani). Fundașul francez mai are un singur an de contract cu gruparea spaniolă, iar Carlo Ancelotti ar fi cerut conducerii să îi propună fostului jucător de la Olympique Lyon o prelungire a înțelegerii, scrie Marca.
Real Madrid îi propune lui Ferland Mendy prelungirea contractului
„Mendy a reușit să îndepărteze orice dubiu în privința sa, iar propunerea pentru prelungirea contractului este pregătită. Prețul său este în creștere, iar prestațiile recente nu au trecut neobservate în birourile de la Valdebebas”, explică Marca.
Ziarul spaniol scrie că nu există încă un acord între Real Madrid și Ferland Mendy. Fundașul stânga ar fi monitorizat de câțiva granzi din Europa, precum Bayern Munchen sau Manchester City, dar și de cluburi din Arabia Saudită, care ar fi pregătite să îi ofere un salariu…

