Kremlinul a oferit, vineri, prima reacție în cazul decesului opozantului rus, Alexei Navalnîi, principalul critic al președintelui rus, Vladimir Putin.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că Serviciul Federal al Penitenciarelor (FSIN) este angajat în toate clarificările și anchetele necesare în legătură cu moartea lui Navalnîi.
„După cum noi cunoaștem, în conformitate cu toate regulile actuale, Serviciul Federal de Penitenciare este angajat în toate controalele și clarificările”, a spus reprezentantul Kremlinului, menționând că nu este nevoie de instrucțiuni în acest caz, întrucât măsurile sunt luate în conformitate cu regulile din acest moment.
Potrivit TASS, Dmitri Peskov a confirmat că președintele rus Vladimir Putin a fost informat cu privire la moartea lui Navalnîi.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a comentat informațiile conform cărora Navalnîi a murit din cauza unui cheag de sânge.
„Nu știu….

