Plafonarea RCA va fi ridicată din 1 iulie. Motivele deciziei Consiliului ASF și ce urmează pe piața asigurărilor auto obligatorii

Plafonarea RCA va fi ridicată din 1 iulie. Motivele deciziei Consiliului ASF și ce urmează pe piața asigurărilor auto obligatorii

Măsura plafonării tarifelor pentru polițele de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) va înceta la 30 iunie, conform deciziei oficiale a Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), din ședința de joi, după aproximativ 26 de luni și jumătate de la implementare, a confirmat pentru Gândul vicepreședintele instituției, Sorin Mititelu, responsabil al acestui segment de piață. Odată cu acestă decizie încetează aplicare plafonului de la 1 iulie nemaifiind necesară sesizarea Ministerului Finanțelor Publice, inițiator legislativ, căruia îi propusese prelungirea măsurii din trei în trei luni în ultimii ani.

Tarifele RCA vor fi reliberalizate din 1 iulie, a confirmat pentru Gândul vicepreședintele ASF, Sorin Mititelu, a spus responsabilul pentru segmentul asigurărilor. Decizia a fost luată în ședința Consiliului ASF, de miercuri, 18 iunie.

Tarifele RCA au fost înghețate din 11 aprilie 2023, inițial pentru șase luni, ca…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *