peste 20 de curse anulate, mii de pasageri afectați. Ministerul Transporturilor și conducerea companiei caută soluții de urgență

peste 20 de curse anulate, mii de pasageri afectați. Ministerul Transporturilor și conducerea companiei caută soluții de urgență

Peste 20 de curse ale operatorului național TAROM sunt în prezent anulate, după ce piloții s-au declarat inapți de zbor, iar acum se caută soluții tehnice la această situție critică, cu impact asupra a mii de pasageri. Mii de călători sunt afectați de anularea acestor curse operate de TAROM.

  • Surse din rândul sindicaliștilor TAROM și de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), dar și purtătorul de cuvânt al companiei au comunicat că directorul general al operatorului aerian și reprezentanți ai sindicatului personalului navigant au purtat discuții, luni, la sediul MTI, cu secretarul de stat Bogdan Mîndrescu, care a confirmat întâlnirea, pentru Gândul.
  • Pe de altă parte, membrii Consiliului de Administrație (CA) al TAROM s-au reunit într-o ședință, începând cu ora 13:00.

Se așteaptă ca, la finalul discuțiilor, să fie comunicate primele concluzii pentru remedierea crizei, după ce ministrul Sorin Grindeanu a transmis ferm,…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *