Unul dintre cele mai misterioase cazuri de dispariție din Italia a fost redeschis. Este vorba despre dispariția unei eleve la Vatican în urmă cu 40 de ani.
Dispariţia unei eleve la Vatican în urmă cu 40 de ani a intrat marţi într-un nou capitol când fratele ei s-a întâlnit cu un investigator al Vaticanului căruia Papa Francisc i-a dat frâu liber să ajungă la capătul firului anchetei, oriunde ar putea duce aceasta, relatează Reuters.
În ultimele patru decenii au fost deschise morminte, au fost exhumate oseminte şi teorii ale conspiraţiei au abundat în încercări de a determina exact ceea ce s-a întâmplat cu Emanuela Orlandi.
Fiica unui angajat al Vaticanului a cărui familie locuia în Vatican, Emanuela Orlandi, pe atunci în vârsta de 15 ani, nu s-a mai întors acasă pe 22 iunie, 1983, după o lecţie de muzică la Roma.
Cazul, care a făcut obiectul unor investigaţii în Italia şi la Vatican, a revenit în atenţie la nivel mondial după…

