Patru judecători ai Curții Constituționale susțin, într-un comunicat comun, că situația creată în jurul dosarului privind pensiile de serviciu ale magistraților nu reprezintă un simplu incident procedural, ci consecința directă a nerespectării legii de către conducerea Curții.
Documentul, asumat de Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc, vine ca reacție la declarațiile publice ale președintei Curții și la modul în care a fost prezentată public amânarea deliberărilor.
Încălcarea legii în dosarul pensiilor magistraților
Judecătorii semnatari subliniază că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind obiecția de neconstituționalitate a legii a fost înregistrată vineri, 5 decembrie 2025, la ora 14.45, iar în aceeași zi președinta Curții s-a desemnat judecător-raportor și a fixat termen de judecată pentru 10 decembrie, „la mai puțin de 3 zile lucrătoare, fapt fără precedent în jurisprudența Curții…

