Începând cu 1 ianuarie, regulile privind pensionarea se modifică din nou pentru femei, odată cu intrarea într-o nouă etapă a noii legi a pensiilor. Vârsta standard de pensionare este majorată, la fel și stagiul complet de cotizare, schimbări care fac parte din calendarul de aplicare graduală a reformei asumate de autorități.
Noua legislație prevede și beneficii pentru persoanele cu o vechime îndelungată în muncă. Astfel, cei care au depășit 25 de ani de contribuții la momentul pensionării pot primi așa-numitele puncte de stabilitate, menite să recompenseze carierele lungi și contribuțiile constante la sistemul public de pensii.
În 2026 vârsta de pensionare a femeilor crește de la 62 de ani și 6 luni în ianuarie la 62 de ani și 8 luni în ianuarie 2027, stagiul complet de cotizare fiind majorat de la 33 de ani și 3 luni în ian 26, la 33 de ani și 8 luni în ian 27. Stagiul minim de cotizare rămâne același, de 15 ani, potrivit legii.


