Preşedintele venezuelean destituit Nicolás Maduro, aflat într-o închisoare din Brooklyn de la capturarea sa spectaculoasă de către armata americană la începutul lunii ianuarie, se prezintă din nou în faţa justiţiei americane joi, la New York, informează News.ro.
Apare prima dată public, după 3 luni
Această rară apariţie publică a fostului om puternic de la Caracas, în vârstă de 63 de ani, va fi urmărită cu deosebită atenţie, scrie AFP.
El nu a mai luat cuvântul de la prima audiere în faţa aceluiaşi tribunal federal din districtul sudic al Manhattanului, în 5 ianuarie, în cursul căreia el şi soţia sa, Cilia Flores, în vârstă de 69 de ani, au fost acuzaţi oficial de trafic de droguri, motivul oficial al capturării lor.
Combativ, el s-a prezentat atunci ca „preşedintele în exerciţiu al Republicii Venezuela” „răpit” de Statele Unite, definindu-se de atunci ca „prizonier de război”.
De la sosirea sa pe teritoriul american, la…

