Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că există o clădire istorică pe Șoseaua Kiseleff din București pe care Regia Autonomă-Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a închiriat-o unui privat, iar acesta a subînchiriat-o, ”cu zeci de mii de euro lunar”, unei bănci de stat.
Bolojan a mai spus că nesimţirea este mare în multe locuri şi în foarte multe companii de stat este mult loc de mai bine.
„Deci, cum să vă spun, cred că e loc de bine de peste tot. Vă rog să înmulțiți, nu știu, 60-70 de mii de euro, ori 12 luni, ori X ani. Dar nesimțirea e mare în multe locuri, să știți. Și cred că în foarte multe companii de stat este mult loc de bine. Și întotdeauna administrarea unor active de stat, din păcate, s-a dovedit că se face destul de prost, când acolo nu sunt puse niște criterii corecte și cinstite, și tendința de a le da la prieteni sau la un nivel de chirie sub cel de…

