În România se moare cu zile, atrage atenția un raport privind starea sănătății în Uniunea Europeană. Documentul explică și de ce se întâmplă asta: țara noastră, comparativ cu celelalte state europene, alocă pentru sănătate cei mai puțini bani. Iar toate acestea au fost confirmate recent de cazul unei femei din Ploiești care a rămas paralizată pentru că aproape două zile a fost plimbată între spitale.
Comparativ cu alte state europene, România investește cel mai puțin în sănătate
Povestea șocantă a pacientei din Ploiești, care a suferit un accident vascular cerebral și a fost plimbată aproape două zile între mai multe spitale, scoate la iveală fața hâdă a unui sistem sanitar putred, care excelează în neglijență, incompetență și nepăsare. Este vorba despre o pacientă de 75 de ani care a fost adusă de ambulanță la Spitalul Județean Ploiești. Însă, pentru că în spital, la momentul respectiv, nu se afla nici un…

