Nava de transport cereale, „Royad Mammadov”, s-a scufundat în Marea Neagră, după ce ar fi fost lovită de drone. Potrivit autorităților române, doar un marinar a fost ucis după incident, în timp ce alți trei au fost răniți.
Potrivit lui Cătălin Preda, șeful Grupului de Nave Constanța, polițiștii de frontieră din cadrul Centrului de Comandă și Control SCOMAR au fost informați că la bordul navei, aflate în afara apelor teritoriale, a izbucnit un incendiu.
Pentru că a fost solicitat sprijinul, un mijloc de mobilitate navală a intervenit la fața locului. Ulterior au intervenit forțe ale Inspectoratului General de aviație, două ambarcațiuni ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM).
„Ne-am deplasat la fața locului, acolo am descoperit trei plute de salvare, în care se aflau în total 12 persoane, dintre care una decedată. Am procedat la recuperare a persoanelor din putere de salvare. Am colaborat în permanență cu…

