„Nașii” inteligenței artificiale, indeciși cu privire la soarta AI.

„Nașii” inteligenței artificiale, indeciși cu privire la soarta AI.

Rapiditatea procesului de digitalizare și dezvoltarea inteligenței artificiale în multe dintre sectoarele pieței muncii, și nu numai, continuă să stârnească dezbateri aprinse, discuții și controverse. După ce au existat scrisori deschise, trimise de la nivel înalt, prin care s-a cerut, de urgență, oprirea avântului necontrolat al inteligenței artificiale (AI), iată că nemulțumirile continuă, văzute însă dintr-o altă perspectivă a speței. Mai exact, legislaţia propusă de UE pentru reglementarea inteligenţei artificiale riscă să pună în pericol competitivitatea şi suveranitatea tehnologică a Europei – este precizarea făcută în cadrul unei scrisori deschise semnate de peste 160 de directori ai unor companii, variind de la Renault şi până la Meta.

Reamintim că luna aceasta parlamentarii europeni au căzut de acord asupra unui regulament mai strict privind Inteligenţa Artificială, comparativ cu propunerea legislativă înaintată de…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *