Nadia Comăneci, mișcată de un număr la Românii au Talent: ”M-ai emoționat, dragă Albert!”
Nadia Comăneci a fost impresionată de numărul tânărului Albert Oprea din semifinala showului Românii au Talent de la Pro TV. El a făcut un tablou din piese LEGO reprezentând-o pe marea gimnastă, scrie news.ro.
„M-ai emoţionat dragă Albert Oprea! Eşti o inspiraţie”, a scris Nadia Comăneci pe contul ei oficial de Facebook.
Albert Oprea a făcut-o pe Nadia Comăneci, din piese de LEGO, el impresionând juriul format din Andra, Camern Tănase, Mihai Bobonete şi Andi Moisescu. Acest tablou i-a adus calificarea în finală, dar şi propunerea juriului pentru premiul de popularitate.
Albert Oprea creează tablouri din piese LEGO, o pasiune pe care a descoperit-o în urmă cu patru ani. Avea foarte multe piese, iar mama lui i-a spus că, dacă nu face ceva cu ele, vor fi aruncate. Acela a fost momentul decisiv în care a început să construiască primul său tablou,…

