„Mai bine mătur scările la Steaua!” Confesiunea omului care a lucrat și în Ghencea, și în „Groapă”

„Mai bine mătur scările la Steaua!” Confesiunea omului care a lucrat și în Ghencea, și în „Groapă”

Constantin Dănilescu, omul care a scris istorie în conducerea celor două rivale, a prefațat partida și a rememorat un moment de cotitură din viața sa.

Ajuns la 77 de ani, „Nea Tică” rămâne o figură emblematică în fotbalul românesc, fiind cel care a condus administrativ perioade de glorie atât în Ghencea, cât și în Ștefan cel Mare. În dimineața marelui meci, fostul director sportiv și-a amintit de momentul trecerii sale în tabăra „câinilor”, o mutare considerată imposibilă la acea vreme.

„Știți cum este? În viață, niciodată să nu spui niciodată. A fost o discuție între mine și Dinu. Și mi-a zis ‘uite, ne-am gândit să vii la Dinamo’. Și-mi aduc aminte că am zis că ‘mai bine mătur scările la Steaua, decât să vin la Dinamo!’. Soarta a făcut să se schimbe totul, după plecarea mea de la Steaua, când m-am retras. A venit intervenția lui Cornel Dinu, care m-a pus în fața celor de la Dinamo, domnilor Badea, Cristi Borcea”,…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *