Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a afirmat miercuri că la unitatea medicală ajung mulţi pacienţi cu infecţii respiratorii care au pneumonii, iar cel puţin în ultima săptămână sunt mai frecvente virusul gripal, dar şi virusul respirator. Mai afectate sunt persoanele cu comorbidităţi.
„Avem un număr mare de pacienţi care ajung la Institutul „Marius Nasta” cu infecţii respiratorii cu pneumonii, iar agentul infecţios, cel puţin în ultima săptămână, pare să fie mai frecvent virusul gripal şi virusul sinciţial respirator decât virusul SARS-CoV-2, aşa cum eram obişnuiţi în ultimii ani. Formele de afectare sunt severe la persoanele relativ tinere cu comorbidităţi, adică pacienţi care au afecţiuni respiratorii, dar care necesită internare pentru complicaţii. Complicaţii respiratorii şi una dintre dintre cele mai frecvente este hemoptizia şi sigur insuficienţa respiratorie”, a declarat Mahler, pentru Agerpres.
Potrivit managerului, actualele cazuri de gripă şi infecţii respiratorii sunt mai complicate, întrucât „vin însoţite de pneumonii extinse cu floră rezistentă la antibiotice”.
„Nu trebuie să uităm de consumul de antibiotice excesiv care s-a produs în aceşti doi ani de pandemie, iar acum tratăm pneumonii bacteriene secundare infecţiei virale pentru că pacienţii care necesită internare au dublă afectare – atât virală, cât şi bacteriană. Pneumoniile acestea mixte trebuie tratate şi din păcate de foarte multe ori ne lovim de rezistenţă la antibiotice, o problemă din nou destul de nouă. Nu era neaşteptată, dar este dificil de gestionat, aş spune”, a declarat medicul.
Ea a afirmat că unii pacienţi cu boli respiratorii sau boli cronice ajung „destul de târziu” pentru controalele periodice la cabinetele medicilor specialişti, mulţi abandonându-şi tratamentul când se simt mai bine.
„Din păcate, încă o parte din pacienţii cu boli respiratorii sau cu boli cronice ajung destul de târziu pentru controalele periodice la cabinetele medicilor specialişti. Există o obişnuinţă, aş spune cu ghilimele de rigoare, a pacientului de abandona tratamentul atunci când se simte puţin mai bine, vorbim de terapie cronică, abandon pe care îl face şi din motive financiare, pentru că medicaţia este scumpă. Pe de altă parte, cred că este nevoie şi de mai multă educaţie, deoarece costurile pe care le presupune echilibrarea unui pacient cu boală acută sunt mai mari decât o terapie cronică. Nu vorbim doar de costurile pe care le presupune medicaţia, ci de costul integral pe care îl impune, inclusiv emoţional şi trauma prin care trece, nu doar pacientul, ci şi familia la momentul în care starea lui se deteriorează”, a arătat medicul.
Beatrice Mahler a spus că în cele mai multe cazuri pacienţii nu pot deosebi dacă infecţia este cu virus gripal sau cu noul coronavirus.
„Nu putem să deosebim tipurile de afectare. Sigur, încă sunt cazuri de infecţie cu COVID care pot să prezinte pierderea mirosului şi atunci pacientul poate să îşi dea seama că probabil că are infecţie COVID, este specific infecţiei COVID. Este extrem de important să abordăm diagnosticul prin testare rapidă, dacă nu putem altfel. Dacă simptomele persistă şi apar complicaţii, cum ar fi o febră înaltă care nu răspunde la tratamentul simptomatic pe care îl administrăm de obicei în răceală, apariţia sângelui în spută, durerile de cap intense, lipsa poftei de mâncare sunt momente în care consultul medical se impune şi prezenţa la cabinetul medicului de familie cel puţin trebuie să fie obligatorie mai ales pentru cele două extreme: copii sub cinci ani şi adulţii care au afecţiuni asociate”, a explicat Mahler.
În opinia sa, reînceperea şcolii va duce „probabil” la creşterea numărului de cazuri. „Probabil că da. Cred că depinde de fiecare din noi. Cel puţin ce vedem în camerele de gardă acum, după ce o parte din sărbători s-au încheiat, a crescut numărul de pacienţi care se prezintă cu infecţii respiratorii, după Revelion s-a dublat. Ne aşteptăm să avem această creştere şi după ce încep şcolile. Aici depinde foarte mult de felul în care vom gestiona propria noastră sănătate, fiecare din noi. Dacă avem un copil bolnav sau unul din adulţii din casă este bolnav este bine ca acea persoană să nu ajungă în colectivitate, să stea acasă, să aibă grijă de sănătatea lui şi să nu transmită infecţia pe care o are, indiferent de ce virus este cel care produce infecţia”, a afirmat Beatrice Mahler.
Ea recomandă ca persoanele bolnave, atunci când ies din casă pentru a se duce la medic, să poarte mască pentru a limita transmiterea infecţiei.
„De asemenea, dacă iese din casă persoana bolnavă până ajunge la medicul de familie sau la medicul specialist este bine să poarte mască, tocmai pentru a limita transmiterea infecţiei pe care o are către aceia cu care intră în contact chiar dacă pe o perioadă scurtă de timp”, a spus medicul.