Tribunalul Vaslui a decis, luni, înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar în cazul omului de afaceri Fănel Bogos, cercetat de DNA pentru fapte de corupție. Decizia nu este definitivă.
Alţi trei inculpaţi din dosar, acuzaţi de trafic de influenţă, dare de mită sau şantaj au fost, de asemenea, plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi. În baza dispoziţiilor art. 242 alin. 2 şi art. 211, art. 215 şi următoarele din Codul de procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de Bogos Fănel, pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, (patru acte materiale) şi complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii, (…) ambele cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod Penal, art. 41 al. 1 Cod Penal, prin Încheierea nr. 85 din 06.11.2025 a…

