Președintele Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles pentru reuniunea Consiliului European, a vorbit joi despre problema fondurilor europene acordate fermierilor din România.
El spune că există posibilitatea ca Ministerul Agriculturii de la București să nu fi transmis cifrele corecte la Bruxelles și atrage atenția că România a făcut sacrificii importante pentru a permite exporturile de produse alimentare din Ucraina, fapt de care Comisia Europeană nu pare să fi ținut cont.
Acesta adaugă că decizia privind fondurile acordate pentru agricultura din România riscă să știrbească din credibilitatea autorităților europene.
„Situaţia se prezintă la modul următor: Ministerul Agriculturii livrează date Comisiei Europene. Comisia Europeană foloseşte o formulă de calcul, fără să negocieze cu nimeni, şi acordă anumite ajutoare. Este posibil ca datele furnizate de minister să nu fi fost gândite profund, dar nu le-am văzut şi nu pot să le comentez….