O femeie însărcinată în 7 luni, din Delhi, India, a fost incendiată de soțul și socrii ei pentru că nu a vrut să returneze bijuteriile pe care le-a primit în dar la nuntă, relatează Times Now News.
Tânăra a suferit arsuri grave și fost transportată la spitalul din zona Bawana din Delhi. În prezent, primește tratament și starea ei este stabilă, informează sursa citată.
Ea le-a spus polițiștilor că soțul ei, cu care este măritată din anul 2022, a vrut să-i dea foc după ce a refuzat să înapoieze socrilor bijuteriile primite cadou în ziua nunții. „Soțul meu mi-a dat foc după ce am refuzat să returnez bijuteriile pe care familia lui mi le-a dăruit în timpul ceremoniei noastre de nuntă”, a spus ea.
Deși tânăra a povestit autorităților cum s-a întâmplat totul, soțul femeii neagă acuzațiile. El susține că totul a fost un accident și că nu e vinovat pentru incident. „Stăteam lângă foc și, în timp ce emana fum, un băiat a pus diluant în foc pentru a-l reaprinde. Imediat, flăcările s-au mărit, iar costumul ei (al victimei) și pantalonii mei au luat foc. Nu am făcut nimic din ce mă acuză ea”, a spus el, conform sursei citate. Soțul femeii a suferit de asemenea arsuri și se află internat în spital pentru tratament.
Cercetările continuă în acest caz, iar până în prezent nu a fost efectuată nicio arestare.