Gigi Becali a intervenit în direct și a vorbit despre accidentarea lui Șut după Cipru – România: ”Acum am închis telefonul cu el”
În minutul 80 al meciului, Mircea Lucescu l-a introdus pe suprafața de teren pe Adrian Șut în locul lui Răzvan Marin. Cinci minute a rezistat fotbalistul lui FCSB, care s-a accidentat. Florin Tănase i-a luat locul.
Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a intervenit în direct la GSP și a dezvăluit discuția purtată cu Șut imediat după meciul de la Nicosia. Fotbalistul i-a spus că piciorul nu i s-a umflat, dar că simte o durere în mers.
”Am vorbit cu Șut acum. A zis că nu i s-a umflat și că îl doare la mers. Să dea Dumnezeu să fie ceva ușor”, a punctat finanțatorul din Pipera.
Gigi Becali este supărat și pe faptul că selecționerul României nu a mizat pe mai mulți jucători de la FCSB împotriva ciprioților. David Miculescu, Adrian Șut și Florin Tănase sunt cei trei care au evoluat la Nicosia, dar toți trei…

