Gândacii pot salva zeci de mii de vieţi în cazul unor cutremure devastatoare. Mihail Sichitiu, profesor şi cercetător la Universitatea North Carolina, este printre creatorii acestor gândaci salvatori, care pot ajunge la victimele prinse sub dărâmături.
Gândacii „echipați” cu mini-dispozitive electronice ar putea salva zeci de mii de vieți, în cazul unui cutremur.
Este proiectul inedit al unui grup de oameni de știință de la universitatea North Carolina, din care face parte și un român.
Profesorul Mihail Sichitiu susține că rezultatele au fost încurajatoare, iar gândacii s-au descurcat excelent în simulările unor căutări prin locuri greu accesibile.
„Proiectul a fost foarte interesant. Am folosit, în principal, gândaci de Madagascar”, explică Mihail Sichitiu.
„Ne-am uitat şi la nişte molii, dar în cazul lor e mai complicat, întrucât nu pot să ridice decât maximum două grame şi e foarte dificil să faci un circuit electronic…