Gabriela Firea, noutăți despre ”Programul Național Social pentru Creșterea Natalității”

Gabriela Firea, noutăți despre ”Programul Național Social pentru Creșterea Natalității”

Ministrul Familiei, Tineretului si Egalității de Șanse, Gabriela Firea vine cu noutăți despre ”Programul Național Social pentru Creșterea Natalității”. Acesta a explicxat pe pagina sa de Facebook că au fost primite 12.400 de solicitări, însă numai 6.200 au fost dosare pentru obținerea sprijinului de 15.000 de lei.

”Vin cu noutăți despre Programul Național Social pentru Creșterea Natalității. Suntem la zi cu înregistrarea dosarelor transmise din 5 decembrie 2022 și până acum. Din cele 12.400 de solicitări primite, doar puțin peste 6.200 au fost dosare pentru obținerea sprijinului de 15.000 de lei, iar restul mesajelor au fost dosare trimise de mai multe ori sau alte solicitări legate de program. Așadar, puteți trimite în continuare dosarele pentru există resurse financiare suficiente. La finalul săptămânii trecute, echipa Direcției Familie din minister a ajuns la zi cu înregistrarea tuturor dosarelor. A fost un efort zilnic, dar mă…

Citeşte mai mult

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *