Gabriel Budescu, directorul general al CNIR (Compania Națională pentru Investiții Rutiere) a fost invitatul emisiunii Gândul Exclusiv, moderată de Bogdan Pavel. Budescu a afirmat în premieră că Drumul expres Focșani-Brăila este un proiect foarte avansat, și a fost aprobat chiar joi în ședința de guvern.
Drumul expres Focșani-Brăila este un proiect foarte avansat, și a fost aprobat chiar joi în ședința de guvern.
A fost aprobat chiar astăzi în ședința de Guvern. Mai trebuie colegii de la CNIAIR să încheie contractul conform prevederilor contractuale, să termine faza de SF și cred eu că în 2-3 săptămâni, îl putem prelua.
Aș estima că undeva la sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august putem lansa licitația. Noi, de la CNIR, și așa am putea lega practic noul pod de peste Dunăre de autostrada șapte, da, exact, va fi o legătură.
Cred eu, practic, al doi-lea proiect pe care îl vom prelua, primul fiind Brașov-Bacău, Bacău-Piatra…

