Grecia, țara considerată cândva „veriga slabă” a Europei, a revenit spectaculos în zona euro după ce a trecut de la faliment la rolul de lider, după alegerea ministrului grec de finanțe, Kyriakos Pierrakakis, în funcția de președinte al Eurogrupului.
În timp ce Grecia a reușit să se redreseze, România nici măcar nu poate să viseze la blocul monetar european. Economia noastră se confruntă cu încetiniri, măsuri de austeritate și cu cea mai mare inflație din Europa.
În urmă cu puțin peste un deceniu, Grecia intrase în faliment și a fost salvată prin intermediul unor programe internaționale dure, iar scenariul ieșrii din zona euro („Grexit”) părea a fi inevitabil. Totuși, aceeași țară este astăzi stabilă economic și i-a oferit Uniunii Europene președintele Eurogrupului, organism ce coordonează politica economică a celor 20 de state din zona euro. România, desi nu a trecut printr-un faliment,…

