Antrenorul român a stat pe banca Parmei în actualul sezon din Serie A. I-a preluat pe ”Cruciați” într-un moment critic și a reușit să-i salveze de la retrogradare. Iar după ce Inter a pierdut finala Champions League cu Inter Milano, a venit și demiterea lui Simone Inzaghi de pe banca ”nerazurrilor”.
Postul rămas vacant la Inter a venit mănușă pentru Chivu, fost mare jucător la Milano. Conducerea l-a contactat, iar negocierile au decurs brici. Jurnalistul sportiv Fabrizio Romano a scris vineri pe rețelele sociale că românul va fi noul antrenor al clubului din Serie A.
Cristi Chivu, menit să o antreneze pe Inter: ”I-am spus cu mult timp în urmă că va reveni acolo. Am vorbit ieri, mi-a spus asta”
Așadar, Chivu a ajuns joi seară la Milano și a luat cina cu șefii clubului. Vineri dimineață, Chivu s-a prezentat la sediul lui Inter. Trei ore au durat negocierile, iar Chivu și-a dat acordul să semneze pe două sezoane.
Românul va avea un salariu de…

