Comisia Europeană a anunțat, luni, lansarea procedurilor formale pentru a stabili dacă platforma video chineză TikTok a încălcat Reglementările Uniunii Europene referitoare la serviciile digitale în privința protejării minorilor și a filtrării conținutului online.
”Comisia Europeană a lansat proceduri formale pentru a stabili dacă TikTok a încălcat Regulamentul privind Serviciile Digitale (DSA) în situații privind protecția minorilor, în transparența privind publicitatea, în oferirea de acces la date cercetătorilor și în gestionarea riscurilor referitoare la designul dependent și conținutul dăunător. În baza investigației preliminare efectuate până acum, inclusiv după evaluarea raportului privind riscurile trimis de TikTok în septembrie 2023, precum și ținând cont de răspunsurile TikTok la solicitările formale ale Comisiei privind conținutul ilegal, protejarea minorilor și accesul la date, Comisia Europeană a decis lansarea…

