Ciprian Marica: ”Anglia nu merita să meargă mai departe!”
Ciprian Marica nu a fost deloc impresionat de prestația Angliei din meciul cu Slovacia și a mărturisit că, în opinia sa, selecționata lui Francesco Calzona ar fi trebuit să se califice în sferturile de finală.
Fostul atacant al echipei naționale a României a remarcat o stare de oboseală în rândul jucătorilor englezi și este convins că această stare se va acutiza după ”thriller-ul” cu Slovacia.
”Ori au fost obosiți, ori așteptau și credeau că vor marca doar dacă adoarme adversarul. Plimbau mingea de la stânga la dreapta fără progresie, previzibil totul, doar-doar să-i adoarmă, asta-i singur explicație.
Bellingham cade pur și simplu de unul singur, fără să îl atingă nimeni, cerșind prin minutul 70, mort de obosit. Vă dau cuvântul meu de onoare, m-am uitat la Kane, am crezut că are 35 de ani și mai are puțin și se retrage. M-am…