Vizita oficială a Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii în Franța, prevăzută să aibă loc de duminică până miercuri, 29 martie 2023, a fost „amânată, ţinând cont de anunţarea unei noi zile de acţiune împotriva reformei pensiilor”.
Anunțul a fost făcut chiar de Palatul Elysee, potrivit BBC.
Englezii arată cu degetul spre Palatul Elysee
Chiar dacă Palatul Elysee nu face nicio precizare suplimentară, se pare că solicitarea de a amâna vizita Regelui Charles ar fi fost făcută chiar de Emmanuel Macron. Speriat de amploarea protestelor de joi, 23 martie, președintele Franței l-a contactat pe suveranul britanic, căruia i-a transmis rugămintea de a amâna vizita.
„Decizia a fost luată de către guvernele francez şi britanic după o discuţie telefonică între Preşedintele Republicii şi Rege în această dimineaţă, pentru a-l putea primi pe Majestatea sa, Regele Charles al III-lea, în condiţii ce corespund relaţiei noastre de…