Un caz care ridică semne serioase de întrebare a fost descoperit la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, unde un pacient a rămas internat neîntrerupt timp de peste doi ani. Verificările făcute de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin au scos la iveală nu doar durata neobișnuită a internării, ci și nereguli grave în documente și o legătură directă între pacient și medicul care îl trata.
Internare fără precedent: aproape 800 de zile în spital
Situația a fost semnalată chiar de reprezentanții Casei de Asigurări, care au descoperit că un pacient a stat internat continuu 799 de zile în secția de Neurologie a spitalului din Caransebeș. O perioadă care depășește cu mult limitele obișnuite pentru astfel de cazuri.
Mai mult, verificările au arătat că pentru o parte din această perioadă nu există documente medicale, iar pentru alte intervale actele sunt incomplete, ceea ce ridică suspiciuni serioase privind…

